4th January 2019

Dragă Christian,

 

Mi-a creat o mare bucurie ocazia de a lucra din nou împreună, după mulți ani, și mai ales faptul că subiectul acestui demers este o transformare organizațională. Aceasta este gândită să așeze firma ta, altfel foarte stabilă și solidă, pe poziția care i se potrivește în piață. Ținând seama că este o firmă de produs, bazată pe proprietate intelectuală proprie consistentă și inovativă, i se cuvine, în opinia mea, o poziție mult mai puternică. Nu văd nici o condiționare exterioară care să poată împiedica acest fapt. Mai vreau să notez doar un aspect, de fapt cel mai important: toată discuția are loc din pespectiva asigurării sustenabilității organizației.

Îți multumesc și pentru îndemnul de a consemna în scris această experiență, precum și numeroasele și savuroasele noastre discuții, așa încât rezultatele să poată fi utilizate, fie și ca punct de plecare în analiza performanței organizației sau, poate, ca demers de schimbare organizațională, de toți cei care se află în poziție de decident și cred că li se potrivește ceva din ce scriu.

Situațiile întâlnite de noi pe parcursul derulării inițiativei de schimbare mi-au confirmat, încă o dată, o ipoteză mai veche. Este vorba despre apariția imposturii în organizație. Având în vedere circumstanțele în care aceasta are loc, cred eu, termenul nu are un caracter peiorativ, așa cum s-ar putea bănui. Cel puțin nu în faza inițială. În această etapă, impostura poate fi un rezultat al conjuncturii și nu al intenției.

Să luăm, de exemplu, cazul unei firme de outsourcing tehnologic, cunoscut și ca “lohn”, „body leasing”, “închiriere de forță de muncă”… Sigur că îmi e mai la îndemână, ca și ție, domeniul IT, pe care mi-l face foarte familiar experiența de mai mult de 30 de ani (creare de aplicații, soluții și sisteme IT, management de proiect / program, consultanță de implementare de sisteme integrate, managementul schimbării). Dar aceste lucruri le știi și tu la fel de bine.

În acest caz, modelul de business presupune că activitățile cu valoare adăugată mare, adică cele care generează proprietate intelectuală, se derulează, într-un fel sau altul, de către client. La furnizor ajung rezultatele lor, sub forma de model de soluție, analiză de business, arhitectură funcțională, arhitectură tehnică, specificații de dezvoltare etc. Nivelul activităților cerute furnizorului este cel de dezvoltare: cel mai de jos ca valoare, inclusiv financiară, dar și cel mai comod.  Acesta necesită din partea dezvoltatorilor cunoștințe strict tehnice, la nivelul mediului / mediilor de dezvoltare a soluției (aplicației). Ca urmare, procesul de recrutare din organizație se concentrează pe identificarea și atragerea dezvoltatorilor cu cele mai bune cunoștințe pe tehnologia necesară clientului. Echipa care lucrează pentru acel client are nevoie de o oarecare ghidare. Așa apare în discuție rolul de “team lead”. Evident, îl va ocupa omul cu cele mai solide cunoștințe tehnologice, omul în care managementul organizației are încredere (pe bună dreptate). Aici apare și fractura. Clientul îl vede ca șef de echipă, nu ca îndrumător tehnic al acesteia. Viziunea clientului este, în imensa majoritate a cazurilor, preluată și însușită de furnizor. Însă poziția de șef de echipă nu mai este una tehnică, ci este una managerială. Presupune alte abilități și competențe, bazate pe altă cunoaștere. Implicit, s-a făcut de către managementul organizației transferul de încredere generată de competențe tehnice spre încredere în capacitate managerială (nedovedită).

Suntem în momentul în care se poate produce impostura. Dacă ne uităm cu atenție la modalitatea de recrutare, este foarte puțin probabil, dar nu imposibil, ca respectivul “team lead” să fie un bun șef de echipă – pasiunea lui este îndreptată spre zona tehnică, nu spre cea managerială. Exceptând cazul fericit, care este chiar foarte rar, soluția neintrării în impostură ar fi neacceptare poziției manageriale de către personajul tehnic în cauză. Dar această poziție, la nivelul la care se înțelege de către toți cei în cauză – “team lead”, manageri etc, nu arată de loc greu de acoperit. Și nici nu este în primele momente. Apare acceptarea și, implicit, situația de impostură. O altă cale de a ieși din impostură este recunoașterea situației și decizia de dobândire a competențelor necesare într-o perioadă stabilită.

Simptomele se văd abia în momentul în care este nevoie de o decizie mai grea, mai complexă. Pentru că luarea deciziei este procesul afectat. Și să nu uităm că procesul decizional este cel mai important în orice organizație (sau comunitate), din punct de vedere al sustenabilității. Aici nu există competențele necesare luării deciziei. Bun. Atunci ce o să facă șeful de echipă? Îi este foarte greu să spună că nu e capabil să ia decizia. Ia o decizie în limita competențelor lui. Dacă nu e potrivită, va trebui să o justifice, să o apere, atât înspre colegii de echipă, cât și spre colegii din management. Dacă îl ajută talentul explicativ, ceea ce nu e tocmai rar la nivelul competențelor tehnice pe care le are, am ajuns deja în situația de impostură asumată – el ocupă o poziție pentru care nu are competențele și abilitățile necesare. Mai e cazul să ne întrebăm care va fi calitatea livrării spre client pe termen lung – sustenabilitate – în condițiile în care decizia se ia cum se ia?

Aici am avut o situație de impostură indusă de client și acceptată atât de persoana în cauză, cât și de managementul organizației. Recrutarea s-a făcut pe criterii de competență tehnică pentru o poziție managerială, în final.

Să ne gândim la o firmă a unui antreprenor fără educație în domeniul organizațional, dar care a găsit corect nișa potrivită și organizația este supusă presiunii pieței, unui ritm foarte accelerat de creștere. În cine va avea încredere să ocupe pozițiile de decizie? Experiența spune că în oamenii foarte apropiați – rude, prieteni. Nu are la dispoziție foarte mult timp să construiască organizația pe baze consistente, metodologice. Din nou, procesul de decizie este victima întâmplării, dacă nu se face în această fază tranziția spre un model organizațional adecvat tipului de business.

În acest caz, recrutarea s-a făcut pe criterii de obediență, fără competențe, tot pentru o poziție managerială.

În ambele cazuri de impostură descrise, decidentul a avut de rezolvat problema încrederii.

Sigur, organizațiile evoluează, situația se complică, se amplifică… Se pare că “Principiul lui Peter” este o descriere sintetică foarte bună a cazurilor de impostură, indiferent de modul în care s-au petrecut lucrurile. Despre cum se poate menține o astfel de poziție și ce generează ea la nivel organizațional, în altă scrisoare.

Aștept cu interes reacția ta,

Alexandru

 

4th January 2019

Dear Christian,

The opportunity of working together again, after many years, made me feel a great joy especially because this time the subject of our common approach was an organisational transformation. A transformation meant to place your company, otherwise stable and solid, on the right market position. Taking into consideration that your company is a product based company, with consistent and innovative intellectual property, deserves, in my opinion, a much stronger position on the market. I don’t see any reason why this should not be possible. And here I feel the need to mention one aspect, in fact the most important – all this discussion took place with the perspective of assuring organisational sustainability.

I want also to thank you for the constant support to write down this experience as well as our numerous and savoury discussions so that the results should be used as a starting point in the analysis of organisational performance, or as an approach to start organisational change by all those in decision making positions that might be inspired by these writings.

All the situations that we have encountered on the path of this initiative for change confirmed, once again, an older hypothesis. It is about the rise of imposture within an organisation. Bearing in mind the circumstances in which this process took place, I believe, the concept has not a pejorative meaning. At least not in the beginning; in this phase, the imposture could be very well a result of conjuncture and not intention.

Let’s take for example the case of a technology outsourcing company, a term also known as lohn or body leasing or labour force leasing. Naturally, for me as well as for you, the IT domain is the most familiar, due to more than 30 years of professional experience (software development, IT systems and solutions development, project management, consultancy in implementing integrated systems, change management)… But you already know these things.

In this case, the business model presumes that the activities that have high added value and generate intellectual property are those run by the client. The results of these activities reach the provider in the form of a solution, business analyzes, functional architecture, technical architecture, development specifications. The level of activities requested from the provider is development – the lowest in terms of value, including its financial component, but also the most convenient. It only requires technical knowledge applied to the environment where the solution is expected to perform. As a result, the recruitment process is focused on identifying and retaining developers with the best competencies related to a specific technology required by clients. A team working for a specific client needs a kind of guidance and so the “team lead” role appears into the equation. Obviously, this role will be taken by the team member with the most solid technological background and competencies, a person with a trusted profile (for good reasons) by the management. This is the place where the fracture appears. The client sees this person as team leader and not as the team’s technical guide. The client vision is, in most of the cases, adopted by the provider itself. And suddenly the technical position of the “team lead” ceases, and becomes a managerial one. But this new position is defined by skills and competencies developed under a totally different type of knowledge. Implicitly, the management transfers the technical trust (proved and owned) to managerial trust (unproved and totally un-owned).

We are in the very moment when imposture may occur. If we are closely following the recruitment process, it is very unlikely, although not impossible, that a team lead recruited for technical knowledge to be a good team leader – his/her passion and long-time investment being in the field of technical knowledge, not managerial one. With the very rare exceptions in which technical competencies are doubled by managerial skills, the solution would logically imply to refuse such a role. But in the beginning, as it is understood by all the parties involved – team leads, managers etc. – the position doesn’t seem to be very hard to fill. And indeed, it is not in the very first moments. And so, implicitly, the imposture is accepted. Another way out is acknowledge the situation, followed by a decision to acquire the needed skills within a certain timeframe.

The symptoms become visible when a hard, complex decision has to be made. Because this is the area where the impact is the highest. Let’s not forget that for sustainability the decision-making processes are the most important ones in any organisation (or community). And the team lead finds himself without the necessary skills to make such decision. What is the team leader going to do? Most likely they will have a very hard time accepting and recognising that they are not capable to make a decision within the limits of his/her competencies. If it is not appropriate, the team leader will have to justify it, to defend it in front of colleagues and management. If their argumentative talent helps, a competency that often can be found with people with excellent technical skills, we are already in the situation of self-accepted imposture – the team leader occupies a position that he/she is not qualified for. Is it therefore still the case to expect quality delivery on long term (which translates in sustainability) when the decisions are made this way?

Here we had an imposture situation induced by the client and accepted by team leader and the management. In the end, the recruitment process followed technical skills for a managerial position.

Let us think of a company developed by an entrepreneur with no prior knowledge regarding organisational management which has found the correct market niche. The organisation is facing the market pressure and a rhythm of accelerated growth. Whom the entrepreneur will trust to take over the decision-making positions? The experience reveals that in most cases they entrust relatives and close friends – people that are familiar. Under the pace of growth there is no time to build up an organisation on more solid, methodological basis. Again, the decision making process falls victim to chance, if in this moment the entrepreneur is not making the move towards a business based organisational model. In this second case the recruitment process was made following obedience criteria, with no focus on managerial skills.

In both cases of imposture the organisational leader had to solve the issue of trust.

Naturally, organisations evolve, situations become more complex… It seems that “Peter’s Principle” is a synthetic and very accurate description of imposture cases, regardless of the way in which the process evolved. But about how a position like this could be kept and what is generating downstream, how it impacts an organization, in another letter.

Waiting with interest for your reply,

Alexandru

12th December 2018

Alexandru Tulai, Vicepreședinte Cluj IT Cluster

Pe data de 2 decembrie 2018, la o zi după sărbătoarea centenarului Unirii, am inițiat un proiect strategic constând într-o serie de articole și evenimente care să constituie cadrul adecvat dezvoltării regiunii noastre, implicit a industriei noastre. Am început acțiunea de ceva vreme și, în această etapă de inițiere, domnul prof. dr. Radu Preda, Președintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a avut generozitatea să-și asume o sarcină foarte dificilă: conturarea primei dezbateri despre “Al doilea secol românesc”.

Prin discursul său dl. Preda ne-a adus în fața unei întrebări esențiale: cum putem fi români în epoca modernă, rămânând cetățeni europeni și cu aspirații pentru o viață mai bună pentru noi, atât ca indivizi cât și ca societate în ansamblu ei. Pentru a răspunde acestei întrebări trebuie să ne fixăm întâi cadrul istoric sau, altfel spus, moștenirea trecutului, astfel încât să ne pregătim corespunzător pentru șansele și provocările viitorului.

Cu alte cuvinte, mai întâi trebuie să trasăm în clar linia identitară a relației cu trecutul: cine suntem, ce facem bine și ce nu facem bine (istoric vorbind), ce putem și ce nu, așa încât clarificând aceasta, să ne putem concentra pe dezvoltarea viitoare pe o bază realistă și nu pe una “mitică”.

Ca să avem un succes împărtășit de cât mai mulți, avem nevoie mai întâi de un proces profund de transformare. O transformare a felului în care ne raportăm la cei din jur, a felului în care ne derulăm viețile personale și cele profesionale, a felului în care interacționăm cu autoritățile, dar și a celui în care facem afaceri sau ne educăm generațiile viitoare. Vă propunem așadar o incursiune în trecut, cu privirea ațintită spre viitor prin care să putem provoca și determina “Schimbarea”. Mai concret, lansăm o platformă de gândire strategică și planificare a unor acțiuni care ne vor aduce mai aproape de dezideratul oricărei comunități din zilele noastre: bunăstare economică și socială, educație, competitivitate și performanță, acces la resurse și șansă de afirmare.

__________________

Schimbarea. Marea problemă, permanent întâlnită în comunități și organizații (fie ele instituții ale statului, ONG-uri sau companii). Ne propunem să discutăm diversele fațete ale acesteia, aspecte întâlnite în practica noastră. Complexitatea gestiunii schimbării, pe de o parte, și nivelul redus al educației și practicii din domeniu, pe de altă parte, ne-au convins să tratăm sistematic acest subiect.

Concret, dorim să venim, astfel, în ajutorul tuturor celor care se confruntă cu aceste situații. Pentru facilitarea lecturii, conținutul este prezentat sub forma corespondenței cu partenerii din practica de business.

În primul material pe care urmează să îl publicăm discutăm una dintre posibilele consecințe, frecvent întâlnite, ale nevoii de încredere, pe care se construiește orice organizație / comunitate. Este vorba despre impostură: cum poate apărea, care este natura ei, mecanismul (defensiv) care o susține și cum poate fi soluționată.

Urmăriți-ne pe paginile noastre de FB si LinkedIn pentru noutăți legate de acest proiect al Cluj IT Cluster.

© Cluj IT Cluster, Decembrie 2018

/