În data de 31 martie a.c., cu ocazia Cluj Innovation Days, Cluj IT Cluster a organizat o întâlnire strategică între reprezentanţi ai industriei IT din Cluj şi din Timişoara prin Clusterul Regional pentru Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC) Regiunea Vest. Întâlnirea s-a desfăşurat în prezenţa domnului Marius Bostan, Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

În prima parte a întâlnirii a fost discutat şi agreat cadrul de comunicare şi colaborare cu Ministerul, intenţiile punctate fiind de stabilire a unei reţele naţionale de clustere IT&C ca partener de dialog pentru minister precum şi invitaţia adresată Ministerului de a deveni membru al clusterelor de profil.

A doua parte a întâlnirii s-a axat pe aspecte concrete de colaborare între cele două clustere reprezentative la nivel naţional, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea unui memorandum de colaborare, facilitarea interacţiunii membrilor celor două organizaţii, dar şi organizarea de evenimente şi misiuni economice comune.